Caracteristici afectiune

Principalele caracterisitici ale Limfomului Non-Hodgkin

Caracteristici afectiune

Cum se dezvolta limfomul non-Hodgkin?

In mod normal, diviziunea celulara este atent controlata. Dar, uneori, acest proces poate scapa de sub control. Prea multe celule se pot divide, si se poate dezvolta un cancer, cum ar fi limfomul.

Uneori, medicul poate recomanda o analiza suplimentara pentru a putea vedea evolutia in urma tratamentului, in speta daca limfomul a disparut ulterior aplicarii tratamentului. Aceasta analiza se realizeaza de obicei in primul an de la tratament, urmand ca dupa acesta sa scada rutina de verificare prin radiografii, aceasta fiind folosita doar in cazul aparitiei simptomelor.

In NHL, celulele numite limfocite devin anormale. Adesea, acest tip de limfom se gaseste in ganglionii limfatici. Dar NHL poate incepe in orice parte a corpului, inclusiv la nivelul stomacului, intestinului, pielii, amigdalelor, tiroidei sau testiculelor. Limfomul care nu este situat in ganglionii limfatici se numeste limfom extranodal.

Limfoamele maligne, spre deosebire de leucemii, sunt transformari neoplazice situate predominant in tesuturile limfoide. Cele doua variante majore de limfoame maligne sunt limfoamele non-hodgkiniene si boala Hodgkin. Desi ambele tumori infiltreaza organele reticuloendoteliale, ele sunt distincte biologic si clinic.

Pana in prezent, studiile nu au furnizat explicatii ferme pentru diferentele dintre cele doua tipuri de limfoame. Mai multe studii au examinat originea celulara a acestor tipuri de tumori in tentativa de a stabili legatura dintre celulele neoplazice si corespondentii lor normali. Prin intelegerea descedentei si a stadiului normal de diferentiere, ar trebui sa fie posibile, in final, clasificari ale acestor tumori pe baze biologice in functie de:

  • originea celulara;
  • capacitatea de a se localiza in anumite tesuturi;
  • aptitudinea de a se diferentia in vivo;
  • producerea citokinelor si raspunsul la terapie.

In tentativa de a intelege originea celulara a acestor subtipuri hitsologic distincte, este necesara examinarea populatiilor normale de celule, din tesuturile limfoide. In acest scop, ontogenia celulelor B si T va fi revizuita. In acest context, celulele neoplazice din limfoame vor putea fi asociate cu corespondentul celular normal.

Limfocitele pot fi subdivizate in populatii distincte, in functie de exprimarea markerilor celulari, de suprafata si moleculari. In trecut, celulele B umane erau identificate pe baza exprimarii imunoglobulinei membranare sau citoplasmice si a capacitatii de a secreta imunoglobuline.

In contrast, limfocitele T umane erau definite clasic prin exprimarea receptorilor pentru eritrocitele de oaie si prin capacitatea functionala de a regla raspunsul imun. Utilizarea anticorpilor monoclonali MABS, directionati impotriva moleculelor de suprafata exprimate de celulele limfoide umane, a dus la progrese semnificative in caracterizarea fenotipica si functionala a acestor celule.

Anticorpii monoclonali sunt utili in precizarea seriei celulare, identificarea stadiilor normale ale celulelor limfoide si identificarea functiilor multor molecule. Similar, tehnicile de biologie moleculara ce demonstreaza rearanjarea genelor au fost utile in definirea descendentei clonalitatii, si, in mica masura, a stadiului de diferentiere.

Ontogenia normala a celulelor B. Antigenele celulare de suprafata

Ontogenia normala a celulelor B a fost divizata operational tinand seama de stadiile functionale, respectiv celule pre-B, celule B mature, celule B activate sau in proliferare, celula B in diferentiere si celule secretoare care sunt plasmocite. Mai multe antigene s-au dovedit foarte utile in definirea descendentei celulelor B.

Etiologie

Studiile pe animale sugereaza ca limfoamele au o etiologie virala. La pasari a fost izolat un herpes virus si retrovirusul tip C a fost identificat la rozatoare, bovine si primate subumane cu limfom limfocitar. In contrast, la oameni doar limfomul Burkitt, unele limfoame de grad inalt si limfomul cu celule B si celule T adulte au etiologie virala.

Desi s-au facut progrese limitate in identificarea agentilor care ar putea fi implicati in inducerea limfoamelor non-Hodgkin, au fost realizate avansuri importante in identificarea acelor gene care par sa fie implicate in transformarea limfomatoasa.

Analiza secventei ADN in unele din aceste translocatii cromozomiale a demonstrat ca genele care regleaza in mod normal sinteza lanturilor grele si usoare de imunoglobuline sunt juxtapuse cu genele care regleaza activitatea si proliferarea celulara normala.